Pe 9 mai, in centrul municipiului Ramnicu Vâlcea, voluntari de pe mai multe continente au marcat Ziua Europei intr-un mod inedit. Tineri din cadrul Serviciului European de Voluntariat, prezenti la Râmnicu Vâlcea prin intermediul proiectului Green Life, au sarbatorit vineri Ziua Europei printr-un flash-mob organizat in centrul orasului, „La ceas”. Tot pentru a marca aceasta zi, voluntarii au distribuit fluturase trecatorilor si celor care s-au oprit sa priveasca sau chiar sa participe la evenimentul ce a avut mai multe reprize de dans. Actiunea este una dintr-un un sir de evenimente pregatite de voluntari pentru a promova spiritul si valorile europene. Voluntarii proiectului Green Life provin din mai multe tari europene, dar si din America de Sud, Asia si Africa. Acestia vor sta in Râmnicu Vâlcea timp de un an si vor participa la diverse actiuni legate de mediul inconjurator, protejarea Parcului National Cozia si educatie ecologica, in scolile din municipiu. Proiectul este finantat de catre Comisia Europeana prin intermediul Programului Tineret in Actiune, Actiunea 2 – Serviciul European de Voluntariat.

Sursa> Monitorul de Valcea